Departamentul Gironde din jurul orașului Bordeaux a interzis vineri (17 iunie) evenimentele publice în aer liber și cele din spațiile închise fără aer condiționat, a declarat un oficial local la radioul public, din cauza valului de caniculă.
Prefectul local, Fabienne Buccio, a declarat pentru postul de radio France Bleu că concertele și adunările mari, inclusiv unele dintre evenimentele care sărbătoresc Rezistența și ar fi trebuit să aibă loc în 18 iunie, au fost anulate începând de vineri după-amiază, în timp ce sărbătorile private, cum ar fi nunțile, vor fi în continuare permise.
Temperaturile în multe dintre zonele Franței au atins joi, pentru prima dată în acest an, 40 de grade Celsius, iar sâmbătă se așteaptă ca acestea să atingă un maxim, urcând până la 41-42 de grade Celsius. „Toată lumea se confruntă acum cu probleme pentru sănătate”, a declarat Buccio.
Franța s-a confruntat, de asemenea, cu primele incendii grave de pădure din acest an, inclusiv un incendiu în regiunea Lozere, care a ars 70 de hectare și e abia începutul. Meteo France a declarat că se instalează un „val de căldură sever și timpuriu”, cauzat de o masă de aer cald care se deplasează dinspre nordul Africii, descriind momentul în care se va produce ca fiind „nemaivăzut”. Premierul Elisabeth Borne a declarat joi că mai multe departamente din sud au fost plasate sub „vigilance rouge/cod roșu”, cel mai înalt nivel de alertă, iar prefecții din unele locuri, inclusiv Gironde, au început să ia măsuri de urgență.
„Nu vă expuneți caniculei și fiți extrem de atenți”, a precizat ministerul de interne într-o alertă pe Twitter.
Meteorologii avertizează că valul de căldură va ajunge până în Europa Centrală și va lovi și Germania.