Candidatul republicanilor la funcția de președinte al Camerei Reprezentanților este un fan al lui Donald Trump

Candidatul republicanilor la funcția de președinte al Camerei Reprezentanților este un fan al lui Donald Trump

Preşedintele Comisiei Afacerilor Judiciare, Jim Jordan, unul dintre susținătorii lui Trump, a fost desemnat vineri candidatul Partidului Republican la preşedinţia Camerei Reprezentanţilor în urma unui vot intern, anunţă lideri republicani, relatează AFP.

Jim Jordan este propunerea republicanilor la Camera Reprezentanților

Jim Jordan l-a înfrânt într-un scrutin cu buletine de vot secrete pe Austin Scott, care face parte, la rândul său din aripa conservatoare a partidului.

El a obţinut 124 de voturi, iar adversarul său 84, scrie presa americană. La începutul lunii republicanul Kevin McCarthy a devenit primul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din istoria SUA care este forţat să părăsească postul, după un vot în acest sens al extremiştilor din propriul partid cărora li s-au alăturat rivalii democraţi, conform The Guardian.

Votul pentru demiterea preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor a fost organizat în urma unei rebeliuni a republicanilor de extremă dreapta, o revoltă ajutată de rivalii democraţi şi alimentată de frustrarea legată de abordarea lui McCarthy privind cheltuielile guvernamentale şi negocierile de săptămâna trecută cu Joe Biden pentru evitarea intrării guvernului în incapacitate de plată.
În paralel, preşedintele SUA Joe Biden a cerut marţi alegerea rapidă a viitorului lider al Camerei Reprezentanţilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`