Legislatoarea americană Michele Bachmann a anunțat miercuri, 4 ianuarie, că se retrage din cursa republicană pentru președinția SUA. Anunțul lui Bachmann a fost făcut după ce a obținut doar cinci la sută în primul scrutin, relatează BBC.
Michele Bachmann a anunțat că a decis să se retragă din cusă într-un discurs rostit în West Des Moines, după ce s-a clasat pe ultimul loc în consultarea populară republicană din Iowa, stat în care câștigător a fost Mitt Romney.
Ultraconservatoarea americană a declarat că nu regretă nimic, dar va continua “să lupte pentru ce este drept în Statele Unite ale Americii”.
Candidata americană este recunoscută în presa internațională din cauza unor gafe colosale pe care le-a făcut anul trecut. Mai întâi, Bachmann i-a urat La Multi Ani regelui rock’n rollului, Elvis Presley, în ziua în care i s-a comemorat moartea, iar atunci când și-a început campania electorală în orașul Waterloo din statul american Iowa, Bachmann a spus că aceasta este localitatea natală a actorului John Wayne, de fapt era orașul în care se născuse un criminal în serie, John Wayne Gacy.
Câteva săptămâni după, Michele Bachamnn a declarat că uraganul care a afectat Coasta de Est a SUA în luna august a fost modul lui Dumnezeu de a atrage atenția politicienilor în legătură cu problemele americanilor.