Candidat la Primăria Capitalei, Tăriceanu nu a ştiut cât costă o călătorie cu autobuzul: ‘Depinde de distanţa pe care mergi. 3 lei’ (VIDEO)

Publicat: 19 08. 2020, 11:46

Călin Popescu Tăriceanu s-a făcut de râs. Candidatul ALDE la Primăria Capitalei a declarat că vrea să rezolve problema traficului din București. Tăriceanu a anunțat că va propune ca transportul public să devină gratuit. Întrebat însă care este costul unei călătorii cu autobuzul sau tramvaiul, Tăriceanu nu a știut să răspundă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Candidat la Primăria Capitalei, Tăriceanu nu a ştiut cât costă o călătorie cu autobuzul

„Dacă vrem să descongestionăm Bucureştiul, una din ideile mele, care poată să pară populistăla prima vedere, este să mergem spre transportul public gratuit, pentru ca vom stimula oamenii să lase maşinile în parcare”, a spus Călin Popescu Tăriceanu marţi seară laDigi24.

Călin Popescu Tăriceanu este convins că dacă bucureștenii vor călători gratis cu autobuzele și tramvaiele, problema traficului se va rezolva de la sine. Întrebat însă cât costă o călătorie cu STB, liderul ALDE a dat din colț în colț.

Apoi, moderatoarea emisiunii l-a întrebat dacă ştie cât costă un bilet de autobuz.

”Da, sigur că ştiu”, a replicat candidatul ALDE.

La insistenţele moderatoarei de a spune preţul unui bilet. aspirantul la Primăria Capitalei a adăugat: ”Depinde de distanţa pe care mergi”.

Într-un final, a afirmat că o călătorie costă 3 lei, fiind corectat de moderatoare, care l-a anunţat că preţul este de 1,3 lei.

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, în data de 6 august, în mod oficial că va candida la Primăria Capitalei.

”Sunt liberal de 30 ani și am acumulat o experiență foarte mare. Având în vedere pandemia de coronavirus este nevoie de oameni cu experiență, de oameni cu greutate, eu am și la propriu o anumită greutate. Am acumulat foarte multă experiență atât ca premier, cât și ca președinte al Senatului. Este o datorie, o responsabilitate pentru electoratul liberal să candidez la Primăria Capitalei”, a anunțat liderulALDE, într-o conferință de presă.

Cine s-a înscris în cursa pentru Primăria Capitalei

Calendarul anunțat de către Autoritatea Electorală Permanentă arată că marți, 18 august, s-a încheiat termenul pentru depunerea candidaturilor la alegerile locale. Dacă data de 24 august a fost stabilită pentru rămânerea definitivă a candidaturilor, campania electorală care precede scrutinul se încheie în 26 septembrie, iar votul începe în 27 septembrie, la ora 7, și se încheie în aceeași zi, la ora 21.

La Primăria Capitalei, principalii candidați sunt: Gabriela Firea, Traian Băsescu, Nicușor Dan, Călin Popescu Tăriceanu.

În cursă au mai intrat medicul Ioan Sîrbu, susținut de Alianța Pro București 2020,formatăde Robert Negoiță șiVictor Ponta, precum șiIlan Laufer și Alex Coita.

Alegerile locale, programate pentru data de 27 septembrie

Alegerile locale 2020vor avea locîn27 septembrie,dacă acest lucru va fi permis de condiţiile epidemiologice. Scrutinul se va desfășura în condiții stricte de igienă, din cauza pandemiei de coronavirus.

”Activitatea de votare (…) este una care și ea trebuie să respecte normele care vor fi stabilite până atunci de către Ministerul Sănătății, dar este clar că spațiile vor fi dezinfectate și înainte și după, pentru a nu avea implicații o activitate asupra celeilalte. Dar, da, în condițiile în care vom avea toate aceste norme în vigoare, votarea poate să fie o activitate sigură”, a declarat președintele Klaus Iohannis.