Când va avea loc încoronarea Regelui Charles al III-lea

Publicat: 11 10. 2022, 23:16
Regele Charles al III-lea va fi încoronat pe 6 mai 2023 la abaţia Westminster din Londra

Regele Charles al III-lea va fi încoronat pe 6 mai 2023 la abaţia Westminster din Londra, împreună cu soţia sa, regina consoartă Camilla, după cum se anunță într-un anunţ făcut marţi de palatul Buckingham, transmite AFP.

„Încoronarea va reflecta rolul monarhului în ziua de azi”

Ceremonia va fi ținută de arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii anglicane. „Încoronarea va reflecta rolul monarhului în ziua de azi şi va privi spre viitor, trăgându-şi în acelaşi timp rădăcinile din lunga tradiţie şi din fastul monarhiei”, conform comunicatului. Charles al III-lea a devenit în mod automat rege după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, la 8 septembrie, mai aminteşte AFP.

Charles al III-lea dorește o încoronare modestă

Regele Charles al III-lea care a urmat la tron după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a, plănuiește o ceremonie mai modestă comparativ cu cea pe care mama sa a avut-o în anul 1953, conform ”the Mirror”. Publicația britanică a aflat din surse regale că încoronarea ar putea să fie și mai scurtă da și mai puțin costisitoare, comparativ cu grandoarea în care a fost încoronată regina Elisabeta a II-a la 2 iunie 1953, la Westminster Abbey din Londra, după ce i-a succedat tatălui său, George al VI-lea, la 6 februarie 1952. Sursele regale mai susțin și că regele dorește ca ceremonia să reflecte lumea modernă. Tabloidele britanice susțin că numărul membrilor regali care lucrează pentru Casa Regală ar putea ajunge la șaspte aceștia fiind : regele, regina consoartă, prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, prinţesa Anne şi conţii de Wessex, Edward şi Sophia. În mod tradiţional, încoronarea noilor monarhi britanici are loc în anul următor accederii la tron, în semn de respect și omagiu pentru regele sau regina decedată.