Werner Faymann, cancelarul Austriei, a declarat, joi, privind raportul Comisiei Europene pe Justiția din România, că țara noastră a înregistrat progrese, dar că mai are un drum de parcurs, informează Mediafax.
„Raportul arată că România a făcut progrese în combaterea corupţiei şi în problematica statului de drept, dar mai trebuie parcurs un drum şi sunt necesare mai departe eforturi în ceea ce priveşte reforma„, a comentat austriacul.
Werner Faymann a avut, miercuri seară, o întrevedere cu premierul Victor Ponta, cei doi discutând, printre altele, despre stadiul negocierilor pentru noul cadru financiar multianual al UE 2014-2020.
De cealaltă parte, Ponta i-a mulțumit lui Faymann pentru susținerea Austriei privind aderarea României la spațiul Schengen.