Autoritățile sanitare de pe Insula Vancouver, în vestul Canadei, au anunțat decesul în mod misterios a nouă persoane, într-o epidemie de enterovirus, relatează AFP.
„Nouă persoane au murit de la apariţia bolii. Nu putem să atribuim în mod direct aceste decese enterovirusului, dar acesta ar fi putut contribui la decese„, a declarat Sarah Plank, purtător de cuvânt a autorităților sanitare de pe insula Vancouver.
Aceasta a precizat că 100 de rezidenți și 50 membri ai personalului azilului de bătrâni Selkirk Place au fost afectați de această boală.
Doctorul Richard Stanwick, directorul pentru sănătate medicală din cadrul VHA, a apreciat apariția focarului ca fiind ”neobișnuită”, afectând din start 40 de persoane.
Originea epidemiei nu a fost încă stabilită.
Toate activitățile sociale ale azilului au fost suspendate, iar bolnavii au fost puși în carantină.