California: Un prezentator meteo, surprins în direct de cutremur (VIDEO)
Un prezentator meteo din San Francisco a fost surprins în direct de cutremurul care s-a produs, luni seară, în nordul statului american California.
„Dumnezeule, este cutremur. Doamne, este unul mare. Sunteţi în regulă? A fost un cutremur mare”, a spus prezentatorul în direct.
Cutremurul produs în California a avut o magnitudine de doar 4 pe scara Richter. (Detalii AICI)
Seismul a avut loc la adâncimea de doar 5 kilometri, epicentrul fiind în zona Piedmont (Berkeley).
Cutremurul de suprafaţă s-a simţit puternic în oraşul San Francisco, dar nu s-au înregistrat nici victime, nici pagube materiale semnificative.
In urmă cu aproape un an, un seism de 6,0 pe Richter a rănit sute de persoane şi a provocat daune de miloane de euro în statul California.
California: Un prezentator meteo, surprins în direct de cutremur