O profesoară a fost arestată pentru că a fost un complice esențial pentru trei deținuți care au evadat săptămâna trecută dintr-o închisoare din California, relatează time.com.
Profesoara de engleză Nooshafarian Ravaghi i-a dat lecții unuia dintre evadați, Hossein Nayeri, acesta din urmă fiind considerat periculos și probabil înarmat, asemena celorlalți doi evadați.
Potrivit declarațiilor sergentului Jeff Hallock, de la biroul șerifului din Orange County, de la periferia orașului Los Angeles, Ravaghi este „un complice esențial” în evadarea care a avut loc săptămâna trecută/
În ciuda acuzațiilor care i se aduc, profesoara neagă cum că le-ar fi furnizat celor trei deținuți instrumentele pe care aceștia le-au folosit pentru a tăia gardul de la o gură de aerisire și pentru a împleti o coardă din cearceafuri pentru a cooborî de pe acoperișul penitenciarului.
Anchetatorii sunt de părere că deținuții au furat un microbuz alb GMC Savana a doua zi după evadare, de la o „terță persoană” și că de atunci trăiesc în mașină.