Calendar creștin ortodox august 2020. Sărbătorile cu cruce roșie și postul Adormirii Maicii Domnului

Publicat: 31 07. 2020, 14:04

Luna august aduce nu numai unul din posturile importante ale anului religios, dar şi trei sărbători majore ale ortodoxiei.

Calendar crestin ortodox august 2020. Sărbătorile cu cruce roșie

Pe 6 august se celebrează Schimbarea la faţă a Domnului, pe 15 august – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, iar pe 29 august – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

6 august – Schimbarea la față

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc 6 august Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, socotită zi de hotar pentru vară.Schimbarea la Faţă a Domnului are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe Muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe Muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, au tresărit deodată la o privelişte nemaivăzută:chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada. Semnificaţia tainică a acestei sărbători este vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului, posibilitatea lui de a se îndumnezei încă din viaţa aceasta.

Schimbarea la Faţă mai este numită şi Obrejenia, denumire ce vine din slavonă şi înseamnă transformare, schimbare. În tradiţia populară se spune că din această zi se călătoreşte vara, vremea se schimbă şi toamna începe să îşi intre în drepturi.

15 august – Adormirea Maicii Domnului

Sfânta Maria Mare (Adormirea Maicii Domnului) este prăznuită în fiecare an la 15 august, creştinii ortodocşi comemorând moartea şi învierea Fecioarei Maria.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Potrivit Bibliei, Fecioară Maria a fost înştiinţată de un înger de trecerea ei la cele veşnice. Apostolii, aflaţi în acel moment în diferite zone ale lumii, au fost aduşi pe nori pentru a fi prezenţi la acest eveniment. Apostolul Toma nu a fost prezent la înmormântare, el ajungând trei zile mai târziu. Întristat, a cerut să se deschidă mormântul, pentru a săruta mâinile Născătoarei de Dumnezeu, dar intrând, l-a găsit gol.

Adormirea Maicii Domnului se regăseşte şi în calendarul catolic, sub denumirea de „Ridicarea la cer a Fecioarei Maria”.

În România există numeroase biserici care poartă hramul „Adormirii Maicii Domnului”, locuri unde credincioşii se adună la slujbă. Unul dintre cele mai cunoscute pelerinaje din România este cel de la mănăstirea Nicula unde se află o icoană a Maicii Domnului despre care se spune că este făcătoare de minuni.

29 august – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Calendarul ortodox şi cel catolic marchează, la 29 august, Tăierea capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ultima mare sărbătoare din anul bisericesc.

Capul Sfântului Ioan a fost, de-a lungul istoriei, de trei ori pierdut şi de trei ori găsit. Prima şi a doua aflare a capului sunt marcate pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului este prăznuită pe 25 mai.

Dintre toţi sfinţii din calendarul creştin ortodox, Sfântului Ioan Botezătorul îi sunt dedicate cele mai multe zile de prăznuire: alături de cele două deja menţionate, avem Naşterea – 24 iunie, Tăierea capului – 29 august şi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul – 7 ianuarie, precum şi Zămislirea – 23 septembrie.

Vestitor al venirii lui Hristos şi botezător al Lui, Sfântul Ioan Botezătorul este o figură marcantă a ortodoxiei. Naşterea proorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni înaintea naşterii lui Iisus, iar vestea a fost adusă de îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Ioan s-a retras în pustiu, unde a dus o viaţă de aspre nevoinţe, până când i s-a poruncit să înceapă să predice. Ioan a avut rolul de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, dar şi pe acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul lui Dumnezeu.

Teologii pun Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, alături de Schimbarea la Faţă a Domnului şi de Adormirea Maicii Domnului. Astfel Schimbarea la Faţă semnifică chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos, Adormirea Maicii Domnului semnifică mutarea celei care L-a purtat pe Hristos, cu întruparea ei, la ceruri, iar Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul semnifică faptul că toţi cei care au preaslăvit pocăinţa vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.

1-15 august 2020 – Postul Adormirii Maicii Domnului

Conform canoanelor bisericii, sărbătoarea este precedată de un post de 14 zile, cu dezlegare la untdelemn și vin sâmbăta și duminica.Timp de două săptămâni, credincioșii țin al treilea mare post din an, după cel al Paștilor și cel al Sf. Apostoli Petru și Pavel.
Rânduiala acestui post a fost stabilităîn 1166 la Sinodul din Constantinopol. Astfel, în această perioadă, credincioşii nu consumă produse de orihine nimală – carne, ouă, lapte. Untdelemnul şi vinul sunt permise numai la final de săptămănă.

Alături de abţinerea de la anumite alimente, postul presupune şi elevarea spirituală, rugăciune, iertare, fapte bune. Conform tradiţiei, la finalul acestei perioade de curăţare fizică şi sufletească, ortodocşii se spovedesc şi împărtăşesc.