CORVID-19: Chinezii își protejează animalele cum pot mai bine. Patrupedele au măști medicinale (FOTO)
Epidemia de coronavirus a speriat cetățenii Chinei, aceștia încercând să se protejeze cât mai bine de virusul care face ravagii.
Astfel, pe lângă eforturile să se salveze pe ei, oamenii care dețin animale de companie încearcă să-și salveze și patrupedele prin tot felul de metode.
În China, purtatul măștilor a devenit o activitate la ordinea zilei, însă nu doar oamenii sunt cei care ies pe stradă cu protecția respectivă, folosită împotriva contaminării.
Mai precis, cetățenii care își plimbă patrupezii pe stradă au avut grijă să le cumpere și acestora măști, scrie Click.ro.
Foto: Hepta
Potrivit celor mai recente date oficiale, în China continentală au fost înregistrate, joi, 889 noi cazuri de infecție cu COVID-19. Astfel, numărul celor contaminați de pe teritoruul Chinei continentale a ajuns la 75.465.
Totodată, autoritățile chineze au anunțat că, joi, 118 persoane au murit din cauza infecției, numărul deceselor ajungând, astfel, la 2.236.
În total, la nivel mondial, au fost raportate 76.726 de cazuri de infecție.
Amintim, în acest context, că șase români de la bordul navei de croazieră Diamond Princess se întorc vineri acasă. Ei sunt deja pe teritoriul Uniunii Europene, unde au ajuns cu o aeronavă italiană, și urmează să fie preluați de un avion Spartan și aduși în România, unde vor fi investigați la Institutul Matei Balș. Apoi, cei șase români vor intra în carantină timp de două săptămâni. Este vorba despre doi pasageri şi patru membri ai echipajului.
În total, pe nava de croazieră erau 17 români, dintre care 15 membri ai echipajului și doi pasageri. În Tokyo rămân internaţi cei doi români infectaţi pe vas, amândoi cu o stare generală bună.
Toți europenii sunt evacuați de pe acest vas.
Oficialii japonezi nu au confirmat deocamdata câte persoane vor rămâne la bordul Diamond Princess.
În cazul celor doi japonezi, soț și soție, care au murit după ce s-au infecatat cu coronavirus pe Diamond Princess, autoritățile spun că ei aveau și alte probleme de sănătate.