Cadou inedit: Șefului Bisericii Ortodoxe a Rusiei i-a fost dăruit un avion de luptă SU-35

Publicat: 17 09. 2014, 14:34
Foto: en.ria.ru

Patriarul Kirill, capul Bisericii Ortodoxe a Rusiei, a fost în vizită într-o fabrică din Rusia și a plecat de acolo cu un cadou inedit pentru un cap bisericesc, scrie The Telegraph.

Kirill le-a dăruit muncitorilor de la o bază de avioane civile și militare icoane binecuvântate de el, iar el a primit la rândul său un avion de luptă SU-35, cu un singur loc.

Patriarhul, un apropiat al președintelui Vladimir Putin, le-a vorbit muncitorilor despre importanța protejării țării, spunând că Rusia nu este doar o țară, ci ”o întreagă civilizație, o poveste de mii de ani”.

„Ca să putem să trăim o viață suverană trebuie, dacă este necesar, să fim în stare să ne apărăm patria”, a adăugat acesta.

Viziunea Patriarhului este aceeași cu a președintelui și se referă la unirea fostelor țări sovietice sub aceeași putere.