După mai multe zile consecutive în care au înregistrat pierderi pe toată linia, bursele europene au deschis miercuri pe plus, după ce Banca Angliei a decis reducerea dobânzii de referință.
Bursa de la Paris a deschis miercuri în creştere cu 1,72%, în timp ce indicele Dax al bursei de la Frankfurt a înregistrat o creştere de 1,76% iar bursa de la Londra a deschis şedinţa în creştere cu 1,48%.
Bursele de la Milano şi Madrid au înregistrat creşteri de peste 2%.
Piețele de capital europene rămân în continuare vulnerabile din cauza epidemiei de coronavirus, această revenire înregistrată azi fiind una de scurtă durată, potrivit specialiștilor.
„O revenire rămâne posibilă pe termen foarte scurt însă importantă este limitarea propagării epidemiei de coronavirus”, a precizat Tangi Le Liboux, analist la Aurel BGC, scrie Agerpres.
Luni bursele europene s-au prăbușit în contextul în care epidemia de coronavirus s-a extins în state precum Italia, Franța sau Spania.
Bursa de la Londra a înregistrat o cădere de 7,14%, în ton cu pierderile înregistrate de bursa de la Frankfurt (6,16%). Indicele FTSE MIB al bursei de la Milano a căzut cu 10,45%.
Bursa de la Paris afişa o scădere de 6,86%, cel mai puternic declin înregistrat în cursul unei şedinţe după data de 24 iunie 2016, când a avut loc referendumul pentru Brexit.
Indicele paneuropean Stoxx pentru bănci s-a depreciat cu 8,21%, cu scăderi de peste 15% pentru băncile italiene.
Prăbuşirile pieţelor internaţionale de acţiuni au afectat și Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în şedinţa de marți toţi indicii consemnând căderi de peste 7,5%.
Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 7,53% iar indicele financiar BET-FI, a avut un recul de 7,78%.