Burkini stârnește controverse în Franța! Contul de Facebook al președintelui comunității islamice din Florența, blocat după ce a postat o poză cu niște călugărițe pe plajă (FOTO)

Burkini stârnește controverse în Franța! Contul de Facebook al președintelui comunității islamice din Florența, blocat după ce a postat o poză cu niște călugărițe pe plajă (FOTO)
foto: express.co.uk

Președintele comunității islamice din Florența, Izzedin Elzir, a publicat pe pagina sa de Facebook o poză cu 7 călugărițe, îmbrăcate în straiele specifice, jucându-se pe plajă. Poza nu a avut nicio descriere, însă făcea o referire clară la costumul de baie tip burkini. Dimineața următoare, profilul de Facebook i-a fost blocat, din cauza sesizărilor care i-au fost făcute, potrivit republicca.it.

"Sunt surprins", a mărturisit Elzir. "E de neînțeles. Mi-au cerut să îmi verific contul prin trimiterea unui act oficial", a adăugat acesta.

Președintele a primit mai multe notificări cu privire la faptul că respectivul cont i s-a închis din cauza sesizărilor făcute de alți utilizatori Facebook.

"Este o procedură stranie. Sper să pot trimite documentele cât mai repede", a adăugat Elzir.

Costumul de baie burkini a stârnit controverse în Franța, după ce mai mulți primari au interzis purtarea acestuia pe plajă și au autorizat amendarea femeilor care o fac.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`