Bulgarii votează în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și locale

Bulgarii votează în primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale și locale
Aproape şapte milioane de alegători bulgari votează, duminică, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi locale. Birourile de vot s-au deschis la ora 06.00, în jur de 6,9 milioane de...

Aproape şapte milioane de alegători bulgari votează, duminică, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale şi locale.

Birourile de vot s-au deschis la ora 06.00, în jur de 6,9 milioane de cetățeni bulgari fiind așteptați să-și desemneze aleșii.

Bulgarii urmează să își aleagă și cei 264 de consilieri municipali, prin scrutin proporțional. Primarii vor fi aleși în cadrul unui scrutin uninominal majoritar cu două tururi.

Campania electorală a fost marcată de violenţele itneretnice de luna trecută, la care s-a adăugat un atentatul cu bombă împotriva unui jurnalist.

Nu au lipsit nici acuzaţiile de cumpărare a voturilor, motiv pentru care OSCE monitorizează alegerile.

Favorit este partidul conservator al premierului Boiko Borisov, deşi sprijinul pentru acesta a scăzut de la 40% în 2009, când a preluat puterea, la aproximativ 30%.

Sondajele îl plasează pe primul loc pe candidatul conservator Rosen Plevniev, urmat de socialistul Ivailo Kalfin şi de fostul comisar european Meglena Kuneva, care candidează ca independent.

Niciunul dintre candidaţi nu este creditat cu şanse să obţină peste 50% din voturi în primul tur, astfel încât va fi necesar un al doilea tur de scrutin, programat pe data de 30 octombrie.

Actualul preşedinte, socialistul Gheorghi Părvanov, a exercitat două mandate de câte cinci ani şi nu mai are dreptul să candideze.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`