Bulgaria va muta refugiații ucrainieni din hoteluri în unități de cazare ale statului

Bulgaria va muta refugiații ucrainieni din hoteluri în unități de cazare ale statului
Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Bulgaria va continua să găzduiască refugiați ucraineni, mutându-i însă din hoteluri în unități de cazare de stat, a declarat ministrul interimar de interne Ivan Demerdzhiev luni, cu câteva ore înainte ca programul de cazare al refugiaților din Ucraina să se încheie, potrivit Sofiaglobe.

Programul a fost pus în aplicare de fostul guvern Petkov la începutul anului 2022, în condițiile în care un număr mare de ucrainieni care fugeau de războiul purtat de Rusia împotriva țării lor s-au refugiat în Bulgaria.

Doar Bulgaria și alte două țări – Cipru și Irlanda – oferă o astfel de protecție pe o perioadă nelimitată

Prima fază a schemei a implicat plăți către hotelieri de câyte 40 de leva de persoană, pe zi, pentru găzduirea refugiaților ucrainieni. Cea de-a doua fază a implicat 10 sau 15 leva pe zi, fără TVA, în funcție de asigurarea sau nu a alimentelor.

Această fază a fost prelungită până la sfârșitul lunii octombrie de către guvernul interimar care a intrat în funcție la începutul lunii august.

Demerdzhiev a declarat că guvernul interimar a „oferit locurile și oportunitățile necesare” pentru schimbarea schemei.

El a precizat că va fi acordat un termen de 15 zile, până la jumătatea lunii noiembrie, pentru ca persoanele care au fost cazate în hoteluri să fie mutate în facilități adecvate.

„Doar Bulgaria și alte două țări – Cipru și Irlanda – oferă o astfel de protecție pe o perioadă nelimitată. Pe de altă parte, vrem să ne asigurăm că, în următoarele condiții de iarnă, aceste persoane vor fi cazate în locuri adecvate și nu vor fi nevoite să se mute în condiții de iarnă dure”, a declarat Demerdzhiev.

Guvernul bulgar a cheltuit proximativ 267 de milioane de euro pentru programul refugiaților din Ucraina

Ministrul interimar al Turismului, Ilin Dimitrov, a declarat că banii pe care Bulgaria i-a alocat sunt importanți, chiar și în comparație cu alte state membre ale UE.

Dimitrov a precizat că, până în prezent, au fost plătite aproape 523 de milioane de leva (aproximativ 267 de milioane de euro), din care 200 de milioane de leva provin din bugetul național și aproximativ 300 de milioane din programele și fondurile Uniunii Europene.

Potrivit portalului guvernamental, până în data de 31 octombrie, un total de 852.998 de ucraineni au intrat în Bulgaria de la începutul războiului din Ucraina. Un total de 54 968 au rămas în Bulgaria. Sunt 51 496 de copii. Portalul a precizat că 16 130 sunt găzduiți.

Bulgaria a acordat statutul de protecție temporară pentru 143 670 de ucrainieni.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)
19:52 - „Rusia are tot dreptul de a ataca NATO acum”. Mesajul unui colonel american în retragere, după ce  Biden a permis Ucrainei să folosească rachetele ATACMS
19:43 - Drulă: Lasconi poate să intre în turul 2 / În PNL e disperare și se ascut cuțitele în culise. Ei și Ciucă știu că le vine nota de plată pentru guvernarea cu PSD (VIDEO)
19:43 - Laurențiu Gîdei, despre o posibilă înțelegere între PSD, AUR și PNL: „E o glumă! N-o să auziți niciun politician de la PSD că are vreun aranjament cu niciun partid sau competitor electoral” (VIDEO)
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni