Bulgaria va lua în considerare cererea Ucrainei de a repara vehicule militare grele
Premierul bulgar Kiril Petkov, a declarat joi că Ucraina a cerut Bulgariei să repare o parte din vehiculele militare grele în fabricile de armament, în urma unei întâlniri pe care a avut-o cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, relatează Reuters.
Bulgaria, membră a Uniunii Europene și a NATO, a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar nu a decis dacă să trimită ajutor militar către Kiev, unul dintre partenerii din guvernul cvadripartit al lui Petkov opunându-se unei astfel de acțiuni.
Parlamentul bulgar este așteptat să aprobe demersul
„Aceasta este o solicitare serioasă, pe care eu personal o voi prezenta consiliului de coaliție și sper ca săptămâna viitoare, când vom vota în parlament asistența tehnică militară pentru Ucraina, să fie o parte esențială a pachetului”, a declarat Petkov reporterilor la Kiev.
Partidul centrist PP al lui Petkov și alți doi parteneri de coaliție sunt în favoarea sprijinirii Ucrainei cu ajutor militar, în timp ce al patrulea partid, socialiștii, care s-au opus și impunerii de sancțiuni Rusiei, consideră că este vorba de o implicare directă în conflict.
Parlamentul bulgar este așteptat să aprobe demersul, cu sprijinul unora dintre partidele de opoziție.
Parlamentul Bulgariei va autoriza trimiterea de arme în Ucraina
Joi, premierul bulgar Kiril Petkov a transmis la Kiev că parlamentul de la Sofia va permite în cele din urmă, în data de 4 mai, trimiterea de arme în Ucraina, pentru a ajuta țara să facă față războiului provocat de Vladimir Putin.
„Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei tragedii şi să spunem că este vorba despre o chestiune strict ucraineană”, a declarat premierul bulgar Kiril Petkov.
Kiril Petkov a susținut că intervenția de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.
Trei din cele patru partide din coaliţia guvernamentală au susținut măsura în ceea ce privește sprijinul Ucrainei, însă Partidul Socialist a ameninţat să rupă coaliţia, dacă guvernul de la Sofia trimite arme ucrainenilor.
De asemenea, socialiştii sunt singurii care nu au trimis un reprezentant în delegaţia guvernamentală pe care o conduce Kiril Petkov în Ucraina.
Se asteptă ca iniţiativa să obţină 200 de voturi, din rândul celor 240 de parlamentari bulgari cu sprijinul majorităţii partidelor de opoziţie.
Bulgaria este unul dintre statele membre ale NATO care nu a oferit ajutor militar Ucrainei, pe motiv că un astfel de demers ar însemna implicarea sa în conflict, ceea ce duce la prelungirea războiului.