UPDATE: Imigrantul a fost lovit de un glonț ricoșat de la focurile de avertisment trase de polițiști, a indicat secretarul general al Ministerului de Interne de la Sofia, Gheorghi Kostov, notează Agerpres.
El a precizat că migranții sunt de origine afgană și au vârste între 20 și 30 de ani.
”Au opus rezistență în timpul arestării. Unul dintre polițiști a tras focuri de avertisment, iar unul dintre migranți a fost rănit la gât de un glonț ricoșat și a decedat ulterior la spital”, a mai declarat oficialul.
Un imigrant de origine afgană a fost împuşcat de paza de frontieră bulgară, informează B1 TV. PotrIvit purtătorului de cuvânt al al Ministerului de Interne de la Sofia totul s-ar fi petrecut în regiunea Sredeț. Bărbatul ar fi încercat să treacă ilegal în Bulgaria dinspre Turcia.
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la deschiderea focului asupra imigrantului. Potrivit postului național de radio BNR, se merge pe două ipoteze: fie afganul era înarmat și paza de frontieră a răspuns unui atac cu armă de foc, fie paza de frontieră a tras în aer și un glonț a lovit victima din greșeală.
Potrivit agenţiilor de presă internaţionale, bărbatul făcea parte dintr-un grup numeros de migranți care au încercat să intre în Bulgaria dinspre Turcia. Imigrantul, de origine afgană a fost împuşcat imediat ce a fost reperat de paza de frontieră, în timp ce încerca să treacă ilegal graniţa.
„Incidentul s-a produs în regiunea Sredeț. Un mare grup de imigranți ilegali au încercat să pătrundă în Bulgaria. Unul dintre ei a fost rănit și a decedat din cauza rănilor în drum spre spital”, a declarat purtătoarea de cuvânt al Ministerului de Interne de la Sofia.
Potrivit postului național de radio BNR, o patrulă a poliției bulgare de frontieră a arestat în total 48 de afgani care nu au respectat somația să se înapoieze.
Reacţii internaţionale au apărut imediat din partea oficialilor care participă la Consiliul European de la Bruxelles. Protejarea graniţelor a fost subiectul principal.
”Cred că domnul Borisov ştie că suntem gata să ajutăm administraţia bulgară, de fapt, jumătate din discuţiile de astăzi au fost despre cum putem sprijini în toată această problemă”, a declarat Donal Tusk, președintele Consiliului European.
#DIRECT_ONE_ukgbhp#