Scandal de corupție la vârful diplomației bulgare: Consulul de la Haga cerea „taxă de coronavirus” celor care solicitau asistenţă consulară

Scandal de corupție la vârful diplomației bulgare: Consulul de la Haga cerea taxă de coronavirus celor care solicitau asistenţă consulară

Un scandal de corupție a izbucnit la vârful diplomației bulgare, în plină pandemie de COVID-19, după ce consulul bulgar la Haga, Svilen Iliev, cerea o “taxă de coronavirus” persoanelor care aveau nevoie de asistență consulară. Mai mult, diplomatul avea taxe diferențiate pentru cetățeni străini și bulgari.

În acest context, ministrul de Externe bulgar Ekaterina Zaharieva l-a rechemat marţi în ţară pe şeful secţiei consulare a ambasadei Bulgariei la Haga, scrie Reuters.

Tariful cerut de către diplomatul bulgar era de 5 euro pentru cetăţenii bulgari şi câte 10 euro pentru străini care au solicitat asistenţă consulară.

”Un asemenea comportament este absolut incompatibil cu serviciul diplomatic bulgar şi nu poate fi tolerat în niciun caz”, a explicat şefa diplomaţiei bulgare, Ekaterina Zaharieva.

Ministerul de Externe bulgar a precizat că vor fi începute procedurile disciplinare contra funcţionarului respectiv şi că i s-au solicitat explicaţii şi ambasadorului Bulgariei la Haga, Rumen Aleksandrov.

Aproape 600 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în Bulgaria

Autoritățile bulgare au înregistrat 565 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus de la începutul epidemiei.

În ceea ce privește numărul deceselor, bilanțul indică 22 de victime.

În total, peste 200 de persoane infectate sunt internate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`