În încercarea de a combate răspândirea noului coronavirus pe teritoriul țăii, Bulgaria mai ia o măsură de prevenție, în contextul stării de urgență decretate pe 21 martie.
Astfel, se va interzice temporar accesul pe teritoriul țării a străinilor din afara Uniunii Europene, dar şi a cetăţenilor unor state europene cu număr mare de infecţii cu COVID-19, în special Italia şi Spania.
Cetăţenii care se întorc din Italia, Spania, Franţa, Marea Britanie, Germania, Olanda, Elveţia, Austria, Belgia, Islanda, Lichtenstein şi Luxembourg nu vor mai putea să treacă granița în Bulgaria.
Singura excepție de la această măsură o vor face cetăţenii bulgari şi persoanele cu drept de rezidenţă. Totodată, măsurile nu se aplică medicilor, lucrătorilor sociali, echipajelor de transport, oficialilor guvernamentali şi lucrătorilor sezonieri în agricultură
„Interzic temporar intrarea pe teritoriul bulgar a tuturor cetăţenilor din ţări terţe, pe la toate punctele de trecere a frontierei, pe cale aerului, maritimă, feroviară şi auto”, se arată într-un comunicat al Ministrului Sănătăţii, Kiril Ananiev,, notează Reuters.
Bulgaria va permite totuși tranzitul persoanelor din Uniunea Europeană şi Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Turcia care doresc să se întoarcă în ţările lor.
Autoritățile au decis să închidă şcolile, parcurile, restaurantele şi barurile şi au restricţionat deplasările între oraşe, Agenţii de poliţie, ajutați de soldați, au controlat intrarea și ieșirea din orașe, chiar și din capitala Sofia, permițând accesul doar personalului medical și celor care prezintă un document prin care atestă motivul deplasării ori revenirii la domiciliul permanent.
Mai mult, purtarea măștilor de protecție a devenit obligatorie în orice spațiu public, interior sau exterior. Persoanele care nu respect această măsură impusă riscă o amendă de 5.000 de leva, adică peste 2.500 de euro.
Ca și în celelalte țări, măștile nu se găsesc în număr mare, fapt ce a determinat autoritățile să achiziționeze peste 1 milion de măști de protecție din China.
Prim-ministrul bulgar, Boiko Borisov, i-a avertizat pe cetățeni că va putea fi introdusă anunţarea obligatorie prin SMS a rutei de deplasare prin oraș și scopul ieșirii din casă.
De asemenea, ieșirile pentru aprovizionarea cu mâncare ar putea fi limitate o dată la trei zile.
Potrivit celor mai recente date, 549 de persoane de pe teritoriul țării s-au infectat cu noul coronavirus, iar 22 și-au pierdut viața. Bulgaria are 488 de cazuri active de infectare, dintre care 26 în stare critică. 15.899 de teste pentru depistarea virusului au fost efectuate până în prezent.
Spania rămâne cea mai afectată țară europeană, cu 136,675 de infectări de la debutul pandemiei de coronavirus și 13.341 de decese. Din cele 82.897 de cazuri active, 6931 sunt în stare critică.
Pandemia de coronavirus a ucis aproape 70.000 de oameni la nivel global. Aproape 1,3 milioane de cazuri de infectare au fost raportate în întrega lume, peste 45.800 fiind critice