Bulgaria interzice anumite importuri agricole din Ucraina, în urma protestelor masive ale fermierilor locali
Bulgaria a luat decizia de a opri temporar unele importuri agricole din Ucraina. Decizia a fost luată în urma protestelor fermierilor locali de la începutul acestei săptămâni, care au blocat vămile de la frontiera cu România.
Guvernul de la Sofia a anunțat inițial că nu va impune restricții unilaterale la importurile din Ucraina, așa cum au făcut Polonia, Ungaria și Slovacia.
Mișcările de protest au făcut ca guvernul bulgar să își schimbe intențiile în mai puțin de șapte zile, scrie Agerpres.
Anumite importuri agricole din Ucraina, interzise de Bulgaria
În urma acestei decizii, Bulgaria va interzice temporar importul de semințe de floarea-soarelui din Ucraina, conform unui anunț făcut miercuri, 20 septembrie, de premierul Nikolai Denkov.
De asemenea, el a dat asigurări că agricultorii locali vor fi sprijiniți mai mult.
Totodată, Ilia Prodanov, un reprezentant al protestatarilor, a confirmat că s-a ajuns la un acord cu guvernul de la Sofia.
Importul de semințe din Ucraina va fi, astfel, oprit, până când cele două țări vor ajunge la un acord în ceea ce privește cotele de import, relatează sursa citată.
Agricultorii bulgari cer și interzicerea importului de grâu, porumb și rapiță din Ucraina de teama concurenței neloială a fermierilor din țară.