Bulgaria e de acord să primească trupe aliate în țară, dar numai sub comandă bulgară / Președintele Rumen Radev: Suntem un stat suveran, dar și un membru al NATO
Președintele bulgar Rumen Radev a declarat că țara sa acceptă dislocarea pe teritoriul său de forțe aliate suplimentare, dar doar în cadrul grupului de luptă de tip batalion al Alianței sub comandă bulgară, informează Rador, citată de G4Media.
Rumen Radev, despre desfășurarea de trupe americane suplimentare în Bulgaria
Întrebat dacă Bulgaria trebuie să accepte forțe americane suplimentare, președintele Rumen Radev a răspuns: „După cum știți, Bulgaria este parte din eforturile de detensionare, dar și din eforturile de întărire a flancului estic al Alianței. Ca țară cadru în formarea grupului de luptă de tip batalion, Bulgaria este deschisă tuturor aliaților pentru a contribui la contingentele lor, care să completeze deficitului de capabilități în cadrul Forțelor Terestre ale Bulgariei”.
„Bulgaria este și un stat suveran, dar și un aliat loial și membru al NATO, iar acestea sunt cele două principii de bază care ne determină pozițiile”, a insistat apoi Radev, citat de Mediapool.
SUA au trimis trupe suplimentare în România, nu și în Bulgaria
SUA au trimis deja trupe suplimentare în România și Polonia, dar nu și în Bulgaria, căci Guvernul de acolo a anunțat că acceptă doar un grup de luptă de tip batalion, în care să fie țară cadru și țară gazdă. Situația va mai fi discutată în cadrul NATO.
Recent, Spania a trimis 130 de militari și patru aeronave în Bulgaria, pentru misiuni de poliție aeriană, pe fondul tensiunilor provocate de masarea de trupe rusești la granițele Ucrainei.
„Cu toții sperăm că va fi evitat un război pe scară largă în Ucraina. În fiecare zi au loc negocieri pentru cea mai bună soluție politică. Cine crede că criza va fi rezolvată prin mijloace militare greșește. Singura modalitate de a găsi o soluție durabilă este prin negocieri și diplomație”, a mai declarat președintele bulgar Rumen Radev.