Bulgaria a avertizat că ar putea întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul său către Europa. Care este motivul

Publicat: 11 12. 2024, 13:04
Foto: Hepta - DPA Images / Igor Russak

Bulgaria a amenințat că va întrerupe tranzitul gazelor rusești pe teritoriul țării către Europa, dacă Gazprom nu va găsi o modalitate de a plăti acest serviciu fără intervenția băncii Gazprobank, care este sancționată de Statele Unite.

Bulgaria așteaptă soluții privind noile modalități de plată a taxelor

Ministrul bulgar al energiei, Vladimir Malinov, a avertizat cu întreruperea gazelor după ce a precizat că așteaptă propuneri din partea Gazprom privind noile modalități de plată a taxelor de tranzit pentru gazoductul Turkish Stream, care în Bulgaria se numeşte Balkan Stream, conform observatornews.ro. 

Pe această rută, Bulgaria nu primește gaze, ci doar taxe pentru tranzitul materiei prime pe teritoriul său. Gazprom și-a rezervat în acest gazoduct o capacitate de 13 miliarde de metri cubi pe an. Gazoductul furnizează gaze naturale Serbiei și Ungariei prin Turcia și Bulgaria.

Ministrul Malinov a transmis că obligațiile pe luna decembrie au fost achitate, însă nu este clar cum vor fi făcute următoarele plăți. Compania bulgară Bulgartransgaz „va respecta cu stricteţe contractul său şi nu va permite transportul gazelor naturale dacă nu se plăteşte serviciul corespunzător”, a afirmat oficialul bulgar.

Plățile se făceau până acum prin Gazprombank

La cererea Kremlinului, plățile se făceau până acum prin Gazprombank, una din cele mai mari bănci din Rusia. După ce Statele Unite au impus sancțiuni băncii pe 21 noiembrie, președintele Vladimir Putin a anulat săptămâna trecută obligaţia importatorilor de gaz rusesc de a plăti exclusiv prin Gazprombank.

Realizat între 2017 și 2021, segmentul bulgar al Turkish Stream a început să funcționeze pe 1 ianuarie 2022, cu puțin sub două luni înainte de invazia Rusiei în Ucraina. De atunci până la sfârșitul lunii martie 2024, Bulgartransgaz a generat venituri de aproximativ 800 de milioane de euro din tranzitul gazelor rusești prin această infrastructură.