Autoritățile din Bruxelles au decis ca metroul sa circule parțial, iar școlile să fie redeschise. Aceste decizii au fost luate în pofida alertei teroriste de nivel maxim, transmite mediafax.
Metrourile au fost deschise în cursul dimineții de miercuri, însă s-a decis ca acestea să meargă doar parțial, și numai până la ora 22.00, și nu până aproape de miezul nopții.
De asemenea, toate instituțiile școlare și universitățile și-au redeschis porțile, ele fiind închise de sâmbătă.
Mai multe lunii de metrou și tramvai nu sunt folosite pe întreaga lungime, iar două linii de metrou sunt închise total. Potrivit Societății Intercomunale din Bruxelles (Stib), mai multe linii de autobuze, care nu au fost închise, dar au înregistrat perturbări, au revenit la programul normal.
Autoritățile au decis suplimentarea polițistilor și militarilor prezenți pe străzi. Aproximativ 300 de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura protecția școlilor, iar 200 de militari securizează metroului.
Din cauza alertei maxime de atac terorist, în Bruxelles se menține nivelul 4 ( nivel maxim), potrivit anunțului premierului belgian, Charles Michel. Acesta a preciz ca această alertă va rămâne timp de o săptămână, urmând să fie evaluată din nou lunea viitoare.