Franța: Ministrul de Finanțe, AMENINȚAT CU MOARTEA. Bruno Le Maire a primit inclusiv o scrisoare care conținea GLOANȚE

Publicat: 12 09. 2019, 11:24
Foto: Hepta.ro

Ministrul francez de Finanţe, Bruno le Maire, a primit trei scrisori de ameninţare cu moartea, a anunţat miercuri unul dintre consilierii acestuia, potrivit AFP.

Într-una din scrisori, primită săptămâna aceasta, se aflau chiar și gloanțe.

Nu se cunoaşte cine a trimis ameninţările sau motivul acestora, dar scrisorile coincid cu o creştere a actelor de violenţă faţă de politicieni, a precizat consilierul.

El a menţionat că prima scrisoare a fost trimisă poliţiei în oraşul Bayonne în august şi ameninţa cu ”pulverizarea” casei de vacanţă a ministrului Le Maire în timpul summitului G7 din 24-27 august găzduit de preşedintele Franţei în apropiere de Biarritz, informează Agerpres.

A doua scrisoare a fost trimisă direct la reşedinţa lui Le Maire din Saint-Pee-sur-Nivelle, de data aceasta ameninţând că îl va viza pe ministru însuşi.

Ministerul de Finanţe a primit marţi o treia scrisoare care conţinea trei gloanţe.
Expeditorul a indicat că două dintre gloanţe erau destinate ministrului Le Maire şi al treilea ministrului Bugetului, Gerald Darmanin.

”De data aceasta sunt de 9 mm. Dar când va veni vremea, vor fi de 11.43”, se arată în scrisoare, fiind o referire la un glonţ de la un pistol cu calibru mai mare.

Întrebat dacă securitatea miniştrilor a fost consolidată, consilierul a precizat că fiecare dintre aceştia este supravegheat de un ofiţer de securitate, în conformitate cu protocolul standard din Franţa.

Ministrul de Finanţe francez intenţionează să depună plângere la poliţie.