Brexitul, pe placul lui Trump: Miliardarul american a dat asigurări că Marea Britanie va rămâne un partener important (VIDEO)

Publicat: 16 05. 2016, 12:42
foto: yournewswire.com

Donald Trump susţine ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanie. Candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, a dorit să-i asigure pe britanici că relaţiile economice dintre cele două ţări nu vor avea de suferit dacă ei vor opta pentru părăsirea blocului comunitar, arată B1 TV.

Cu aproximativ o lună rămasă până la referendumul privind eventuala ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, declaraţiile controversate se ţin lanţ şi de o parte şi de alta a baricadei. Brexitul este un subiect delicat, nu doar pentru britanici, ci şi pentru partenerii acestora de peste ocean.

După ce Barack Obama, un susţinător al rămânerii britanicilor în Europa, a afirmat că părăsirea spaţiului comunitar ar împinge Regatul Unit pe ultimul loc în ordinea ţărilor cu care americanii vor negocia înţelegeri economice, Donald Trump a ţinut să îl contrazică pe aceasta.

Brexitul, pe placul lui Trump: Miliardarul american a dat asigurări că Marea Britanie va rămâne un partener important

#DIRECT_ONE_jr71ww#

Candidatul republican a menţionat că în cazul în care va fi ales preşedinte, indiferent ce vor decide britaniic, relaţiile dintre cele două state nu se vor schimba.

"Cu mine preşedinte o să fie mereu trataţi excelent. Marea Britanie o să aibe prioritate în ceea ce priveşte relaţiile economice? Nu vreau să zic că va avea prioritate sau alteceva, căci toată lumea va fi tratată în mod egal, dar pentru mine nu are nicio relevanţă dacă Marea Britanie face sau nu parte din Uniunea Europeană. Nu am coborî pe ultimul loc în ceea ce priveşte negocierile, nu? Da, cu siguranţă, nu veţi coborî pe ultimul loc", a declarat miliardarul.

În acelaşi timp, fostul primar al Londrei, Boris Johnson, a făcut o comparaţie neaşteptată cu nazismul. Într-un interviu pentru cotidianul The Telegraph, şeful taberei Brexit a spus că liderii de la Bruxelles doresc să unească Europa într-un superstat cu o singură autoritate, aşa cum a încercat, altădată Adolf Hitler.

Acesta a adăugat că deşi metodele sunt diferite, rezultatul va fi acelaşi: un eşec tragic. Liderul conservator e de părere că problemele blocului comunitar au alimentat tensiunile dintre statele membre, ceea ce a permis Germaniei să capete putere, să domine economia italiană şi să distrugă Grecia.