BREXIT. Theresa May vorbește despre ”pagube ireparabile” în cazul unui al doilea referendum
Premierul britanic Theresa May ar urma să le vorbească parlamentarilor britanici despre „pagubele ireparabile” pe care le-ar putea provoca un al doilea referendum privind Brexitul, informează Reuters și AFP.
„Distrugem încrederea poporului britanic organizând un nou referendum”, ar urma să le spună May deputaţilor, potrivit unor extrase din discurs difuzate în avans de serviciile sale.
În opinia sa, un nou scrutin privind Brexitul ”va antrena pagube ireparabile pentru integritatea vieţii noastre politice, pentru că le-ar spune milioanelor de oameni care au avut încredere în democraţie că democraţia noastră nu-şi respectă promisiunile”.
Theresa May mai consideră că un al doilea referendum va diviza și mai mult țara.
Premierul britanic a amânat votul din Parlament pentru acordul cu UE privind Brexitul. Ea a mers apoi la Bruxelles pentru a-i convinge pe liderii europeni să renegocieze acest acord. Ei i-au transmis că sunt dispuși să o ajute, dar acordul nu poate fi renegociat.