Brexit nu mai reprezintă o prioritate! Europa este îngrijorată pentru DEMOCRAȚIA țărilor din EST

Publicat: 14 02. 2017, 12:57
Foto: theguardian.com

Alegătorii din România, Ungaria și Polonia par să aleagă mereu varianta cea mai simplă și ușoară. Ei le dau crezare celor care vin cu soluții înșelătoare menite să aducă voturi, dar fără un plan concret pe termen lung care să ajute economia.

În această perioadă, întreaga Europă și-a concentrat atenția către România și țările vecine, unde democrația a fost pusă la mare încercare. Există o luptă dură pentru ca oamenii care sunt la conducere să nu profite de poziția pe care o au și să facă legi care să ajute democrația, în niciun chip să o blocheze.

„O parte însemnată a populației poate fi convinsă, din câte se pare, că a proteja domnia legii și guvernarea bazată pe reguli nu este la fel de importantă ca voința populară exprimată prin vot”, a declarat prof. Kubik, subliniind că aceasta este chiar fundamentul populismului.

Jan Kubik aduce aminte că după prăbușirea comunismului, în jur de 30 de țări au avut tentative de a-și pune la punct economiile, să facă sistemul politic unul mai sigur și să își reinventeze identitatea, potrivittheguardian.com.