BREXIT fără acord: Negociatorul UE face un anunț TRANȘANT

Publicat: 23 01. 2019, 16:55
sursă foto: ccn.com

Michel Barnier, negociatorul pentru Brexit din partea Uniunii Europene, a afirmat, miercuri, că o retragere a arhipelagului din blocul comunitar fără niciun acord este scenariul implicit, iar nemulțumirea britanicilor față de această posibilitate nu va schimba lucrurile, relatează Reuters preluat de Agerpres.

„Pregătirile pentru un scenariu fără acord sunt mai importante acum decât au fost vreodată, chiar dacă încă mai sper că putem evita acest scenariu. Astăzi există două căi de ieşire din UE: prima, o retragere ordonată pe baza acordului pe care l-am construit pas cu pas alături de Regatul Unit în ultimele 18 luni. A doua, o retragere dezordonată, ieşirea din UE fără un acord, este un scenariu implicit şi pare să existe o majoritate în Camera Comunelor care se opune lipsei unui acord. Dar respingerea lipsei unui acord nu va împiedica lipsa acordului să devină realitate”, a spus Barnier, la o întâlnire cu reprezentanți ai angajaților și ai sindicatelor, la Bruxelles.

În orice caz, negociatorul european a subliniat că este nevoie ca britanicii să găsească o majoritate în favoarea unui alt scenariu. Reuters observă că Barnier a vorbit în engleză, nu în franceză – limba sa natală, aşa cum obişnuieşte când intenţionează ca remarcile sale să ajungă în atenţia politicienilor britanici.