BREXIT: Decizie RADICALĂ în privința pașapoartelor! AFECTEAZĂ SUTE DE MII DE ROMÂNI

Publicat: 26 04. 2018, 19:13

Compania britanică De La Rue, specializată în producerea de paşapoarte, a anunţat miercuri că nu va contesta decizia guvernului britanic de a produce în Franţa primele paşapoarte albastre britanice din perioada post-Brexit, un simbol al independenţei pentru mulţi britanici care au susţinut ieşirea ţării lor din blocul comunitar.

Premierul britanic Theresa May a declarat că, de îndată ce va părăsi Uniunea Europeană, ţara sa îşi va schimba actualele paşapoarte, de culoare vişinie şi realizate de firma britanică De La Rue, şi va avea paşapoarte albastre, aşa cum au fost cele dinaintea aderării la UE.

Informaţiile apărute în luna martie conform cărora compania germano-franceză Gemalto a câştigat licitaţia pentru producerea noilor paşapoarte au atras critici din partea unor politicieni şi a presei britanice, compania britanică De La Rue anunţând la acea vreme că va contesta decizia.

La finalul lunii martie, Ministerul de Interne britanic a precizat că organizează o competiţie corectă şi deschisă pentru a fi sigur că rezultatul final este un produs sigur şi de înaltă calitate. ”Nu solicităm ca paşapoartele să fie fabricate în Marea Britanie. Şi în prezent o parte a paşapoartelor necompletate sunt fabricate peste hotare şi nu există niciun motiv operaţional sau de securitate pentru care acest lucru să nu continue”, a explicat o purtătoare de cuvânt a ministerului.

În prezent, aproximativ 300.000 de cetăţeni români trăiesc în Marea Britanie. Autorităţile române dau asigurări că drepturile acestora rămân pe deplin garantate după ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.