Brexit: Ce are de spus Regina despre ieșirea Marii Britanii din UE

Brexit: Ce are de spus Regina despre ieșirea Marii Britanii din UE
foto: enational.ro

Regina Elisabeta a II-a ar fi cerut, în timpul unei cine, să i se ofere trei motive bune pentru ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană, potrivit spuselor biografului acesteia, Robert Lacey, potrivit spectator.co.uk.

Dezvăluirile lui Lacey au venit cu o zi înainte ca britanicii să voteze cu privire la rămânerea Regatului Unit în blocul comunitar.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că regina nu se implică în chestiuni de politică și că acțiunile sale în acest domeniu sunt în conformitate cu recomandările Guvernului.

De cealaltă parte, biograful a specificat că "reginei îi place să poarte dezbateri consistente în timpul unei cine", cu mențiunea că "a fost vorba doar de o întrebare". Totuşi, Robert Lacey a subliniat că regina, în vârstă de 90 de ani, "este conştientă de complexităţile pe această temă în diferitele părţi ale Regatului Unit".

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:54 - Tomac (PMP), după ce extrema dreaptă a câștigat alegerile din Austria: Putem spune ”adio, Schengen!” după rezultatul acestui vot (VIDEO)
23:30 - Oprea: Ciucă încearcă să-și mobilizeze electoratul, să arate că e puternic în PNL, că ”nu mai facem cu PSD”. A fost această chestiune veche dintotdeauna de a împărți țara cu PSD sau fără PSD. Nu despre asta e vorba (VIDEO)
23:00 - Ministrul Veștea (PNL), întrebat dacă se menține coaliția cu PSD și după alegeri: „Eu sunt născut în aceeași zi cu Nostradamus și nu sunt în măsură să vă dau o astfel de soluție. Românii decid” (VIDEO)
22:30 - Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)
22:07 - Ministrul Mircea Fechet: Debitul Dunării nu are o creștere care să ne surprindă / Galațiul rămâne sub cod roșu / Am mers mai bine de 1000 de km să mă asigur că autoritățile sunt pregătite (VIDEO)
21:45 - Cum răspunde ANM criticilor că a exagerat cu avertismentele privind furtuna. Georgescu: S-a ținut cont de toate fenomenele meteo. Maximele termice vor în unele zone cu 15 grade mai scăzute (VIDEO)
21:08 - George Simion spune că Becali ar putea fi printre candidaţii AUR: Îl iau pentru că aduce voturi. A învăţat unele lucruri. Nu merge degeaba la mănăstiri, la biserici
20:45 - Probleme în traficul din București din cauza furtunii: Mijloace de transport, blocate la Podul Grozăveşti (VIDEO)
20:18 - Extrema dreaptă a câștigat alegerile parlamentare din Austria, arată primele estimări. Cancelarul Karl Nehammer și-a recunoscut înfrângerea
19:44 - Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie, un zâmbet industrial, cu patru viteze” / Secretul longevității sale și mesajul lui pentru români în prag de alegeri