Brazilia: Un suporter mexican s-a aruncat în ocean de pe un vapor, în timp ce se afla în stare de ebrietate

Publicat: 20 06. 2014, 08:58

Marina braziliană caută un suporter mexican care s-a aruncat, miercuri, în ocean în timpul unei călătorii cu un vapor cu 15 etaje, în timp ce se afla în stare de ebrietate, informează AFP, potrivit Mediafax.

„O patrulă maritimă a început căutarea suporterului la 120 de kilometri sud de Natal, la 50 de kilometri distanţă de litoral”, a declarat purtătorul de cuvânt al marinei locale.

Suporterul de 29 de ani călătorea de la Fortaleza, acolo unde Mexicul a remizat cu Brazilia, scor 0-0, la Recife cu vasul MSC Divina aflat sub pavilion panamez.

„Imediat după incident, comandantul navei a informat autorităţile braziliene şi procedura de căutare a început. Din păcate, până în acest moment suporterul nu a fost găsit”, se arată într-un comunicat al firmei MSC Cruzeiros, cea care deţine vasul.