Brazilia: Un fost agent de pază a mărturisit că a comis 39 de crime

Publicat: 17 10. 2014, 17:21
Foto: dm.com.br

Un fost agent de pază brazilian a fost arestat după ce a mărturisit că a comis cel puţin 39 de crime în decurs de trei ani, informează BBC News online.

VIctimele lui Thiago Henrique Gomes da Rocha erau persoane fără adăpost, femei şi homosexuali, iar potrivit poliţiei, bărbatul în vârstă de 26 de ani își ataca presupusele victime în timp ce conducea o motocicletă şi cu faţa ascunsă, acţionând cu sânge rece. El le cerea victimelor obiecte de preţ pe care acestea le aveau asupra lor înainte să le ucidă şi să le jefuiască.

Thiago Henrique Gomes da Rocha a fost arestat în oraşul brazilian Goiania, de către o echipă specială care investiga crimele. Un oficial din cadrul forţelor de ordine, a declarat pentru postul naţional brazilian de televiziune că suspectul îşi numea victimele cu numere de la 1 la 39. „Am fost şocaţi de sângele rece de care a dat dovadă”, a declarat oficialul.

Da Rocha nu-şi cunoştea ţintele, a precizat poliţia, şi a acţionat în baza unei „furii” interioare pe care o resimţea „faţă de tot” şi care se diminua numai atunci când comitea crime. El avea remuşcări după comiterea faptelor, ceea ce-i alimenta furia şi mai mult, afirmă poliţia.

Da Rocha este investigat și în legătură cu 90 de jafuri comise în magazine, farmacii şi puncte de vânzare pentru loterie.