Borrell propune negocieri de pace luna viitoare, Zelenski vrea ca UE să se concentreze pe aderarea Ucrainei

Publicat: 22 08. 2023, 14:59
Sursa Foto: Hepta - DPA Images / Alexandros Michailidis

Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, are în vedere o reuniune la nivel ministerial la sfârșitul lunii septembrie pentru a discuta despre pacea din Ucraina.

UE vorbește despre pace, dar nici Ucraina, nici Rusia nu par să vrea să negocieze

În cadrul unei conferințe de presă susținute luni în orașul spaniol Santander, Borrell a declarat că oficialii „lucrează” la o „reuniune la nivel înalt” care va avea loc „probabil” în septembrie.

Potrivit unui oficial al UE, Borrell se referea la un plan de a transforma o reuniune la nivel de directori politici, organizată în marja Adunării Generale a ONU de la New York, într-o reuniune ministerială.

Pe de altă parte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski se așteaptă ca o decizie a statelor membre UE privind începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE să fie luată în 2023.

După cum informează serviciul de presă al șefului statului, Zelenski a făcut această declarație în cadrul unei întrevederi cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în cadrul summitului Ucraina-Balcanii de la Atena.

Părțile au evaluat progresele înregistrate de Ucraina în implementarea celor șapte recomandări ale Comisiei Europene și pașii ulteriori în această direcție.

„Este important să se restabilească comerțul fără taxe vamale cu drepturi depline între Ucraina și UE și să se asigure accesul liber al exporturilor agricole ucrainene la întregul teritoriu al pieței unice a UE. Mă aștept ca, la 15 septembrie, să fie ridicate toate restricțiile impuse produselor agricole ucrainene în UE”, a mai subliniat el.

De altfel, apelurile la negocierile de pace sunt respinse acum de ambele părți. Săptămâna trecută, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a declarat: „Perspectivele de negocieri între Rusia și Occident sunt inexistente în acest stadiu”.

Tot săptămâna trecută, Stian Jenssen, șeful de cabinet al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, a stârnit furie când a declarat, în legătură cu obținerea păcii în războiul actual: „Cred că o soluție ar putea fi ca Ucraina să renunțe la teritoriu și să primească în schimb statutul de membru NATO”.

Acesta a fost imediat atacat de diverși reprezentanți ai guvernului ucrainean, care i-au cerut să își retragă remarca și au insistat că țara lor va lupta până când își va recâștiga tot teritoriul, nu doar ca urmare a invaziei rusești de anul trecut, ci și în urma anexării Crimeei în urmă cu zece ani.