Boris Johnson dă un ultimatum Uniunii Europene cu privire la Brexit. Ce a solicitat el părții europene

Publicat: 29 07. 2019, 15:35
Sursă foto: Twitter / Boris Johnson

Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, le-a transmis liderilor europeni că va negocia cu privire la Brexit atunci când vor fi gata să-şi schimbe poziţia cu privire la acordul de ieşire, în caz contrar Marea Britanie fiind dispusă să părăsescă Uniunea fără un acord, relatează Reuters, care-l citează pe purtătorul de cuvânt al premierului britanic.

Avertismentul vine la capătul mai multor zile în care Boris Johnson a discutat cu mai mulţi lideri europeni.

„Prim-ministrul le-a transmis liderilor europeni că acordul de ieşire cu ‘backstop-ul’ nu a trecut de parlament în trei ocazii. Prin urmare, trebuie schimbat.Premierul ar fi bucuror să negocieze când acea poziţie se schimbă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson.

Sursă foto: hepta.ro

Problematica graniţei dintre Irlanda de Nord şi Republica Irlandeză (așa-numitul „backstop”), un subiect delicat pentru Boris Johnson…dar și pentru Uniunea Europeană

Încă de la începutul negocierilor dintre UE şi Marea Britanie cu privire laBrexit, „backstop-ul” a fost unul dintre cele mai delicate subiecte. De multe ori, abordarea fostului premier, Theresa May, fiind criticată de către Boris Johnson pe motiv că ar fi fost făcute prea multe concesii. De altfel, el s-a pronunţat în mai multe rânduri împotriva păstrării trecerii libere între cele două Irlande, datorită faptului că„Marea Britanie trebuie să-şi redobândească controlul asupra propriilor graniţe”un mai vechi slogan utilizat de tabăra pro-Brexitîn timpul campaniei din 2016.

Uniunea Europeană a precizat, însă, de mai multe ori faptul că nu va mai negocia pe această temă, condiţionând astfel existenţa unui acord deBrexitde acceptul unui „backstop”de către Londra. Prin urmare, rămâne de văzut cum va rezolva BorisJohnson acest impas din moment ce nici el nu pare dispus să negocieze.

Pe fond, statutul graniţe dintre Republica Irlandeză şi Regatul Unit nici măcar nu ar trebui să fie un subiect de discuţie serios. Asta datorită faptului că, în anul 1998, Marea Britanie şi Republica Irlandeză au semnat „Acordul de la Belfast”(supranumit şi „Acordul din Vinerea Mare”) care prevede, printre altele, eliminarea controalelor la graniţă. Acesta din urmă fiind un tratat bilateral, semnat doar cu Republica Irandeză.

Astfel că Marea Britanie este, oricum,obligată să nu impună controlale la graniţa cu Republica Irlandeză.

Cu toate acestea, problema migraţiei a fost principalul argument al taberei pro-Brexit. Ori, o invocare a „Acordului de la Belfast”ar invalida însuşi motivul pentru care mulţi britanici au optat să iasă din Uniunea Europeană –altfel spus, s-ar demonstra ca auvotat dintr-unun motiv fals.

Iar în situaţia în care Regatul Unit ar reinstitui controalele lagraniţa cu Republica Irlandeză, atunci Londra ar încălca unilateral Acordul de la Belfast –un gest mai degrabă caracteristic Federaţiei Ruse decât Marii Britanii.

Sursă foto: Boris Johnson / Twitter

Cronologia evoluțiilorimportante de anul acesta legate deBrexit

  • 27 iulie– Boris Johnsondevine prim-ministrulMarii Britanii;
  • 26 mai– „PartidulBrexit” (o formațiune anti-europeană) a câștigat alegerile europarlamentare din 2019;
  • 24 mai– Theresa Mayîşi anunță demisiadin funcţia de prim-ministru al Marii Britanii;
  • 10 aprilie– Uniunea EuropeanăamânăBrexitul până la data de 31 octombrie 2019;
  • 5 aprilie-Theresa MaysolicităUniunii Europene o amânare aBrexitului până pe 30 iunie 2019;
  • 3 aprilie– Parlamentul britanico obligăpe Theresa May să asigure unBrexit„ordonat” (adicăcu acord) sau să obţină o nouă amânareaBrexitului, în situaţia în care tot Parlamentul britanic va respinge şi următorul acord deBrexit;
  • 1 aprilie– Parlamentul britanic dăvoturi indicativenegativecu privire la unreferendum pe acord, a unei prelungiri a perioadei de negocieri și a rămânerii în structurile comunitare;
  • 29 martie– Parlamentul britanicrespinge, pentru a treia oara, acordul deBrexit;
  • 21 martie– Uniunea Europeanărespingepropunerea Marii Britanii de amânare aBrexitului pana pe 30 iunie, stabilind ziua de 12 aprilie ca dată limită, cu posibilitatea extinderii perioadei pânăpe 22 mai în situația în care va exista un acord;
  • 20 martie– Premierul Theresa Maysolicităo prelungire a perioadei deBrexitpână oe 30 iunie;
  • 14 martie– Parlamentul britanicrespingeideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • 14 martie– Parlamentul britanicaprobăideea amânăriiBrexitului;
  • 13 martie– Parlamentul britanicse pronunţăîmpotrivaunuiBrexitfără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • 12 martie– Parlamentul britanicrespingeşi al doilea acord deBrexit;
  • 14 februarie– Parlamentul britanicrespingeprimul acord deBrexit.