Boris Johnson a găsit un microfon ascuns în baie după o întâlnire cu Benjamin Netanyahu, susține fostul premier britanic în noua sa carte
Fostul premier britanic Boris Johnson susține că echipa sa de securitate a descoperit un dispozitiv de ascultare în baia sa personală din Ministerul de externe de la Londra după o întâlnire pe care a avut-o cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în 2017, relatează The Telegraph, citând din viitoarea carte a politicianului conservator, potrivit The Times of Israel.
Ar fi găsit un microfon ascuns în baie după o întâlnire cu Benjamin Netanyahu
Referindu-se la Netanyahu cu porecla „Bibi”, Boris Johnson, care era secretar pentru afaceri externe la acea vreme, susține că premierul israelian i-a folosit baia din „anexa secretă” în timpul unei întrevederi din 2017.
„Bibi a stat acolo o vreme, și ar putea fi o coincidență sau nu, dar mi s-a spus ulterior, când făceau o verificare obișnuită pentru microfoane, că au găsit un dispozitiv de ascultare în toaletă”, a scris Johnson în cartea sa de memorii, „Unleashed”, care va fi publicată luna viitoare.
Rugat de Telegraph să ofere mai multe detalii despre cele întâmplate, Boris Johnson a răspuns: „Cred că tot ce trebuie să știți despre acel episod se află în carte”.
În aceeași carte, Boris Johnson susține că Regina Elisabeta a II-a avea cancer
Tot în Unleashed, fostul premier britanic susține că regretata suverană a Regatului Unit avea o formă de cancer osos în ultimii ani de viață, potrivit Politico.
Într-un extras din cartea ce urmează să fie publicată în noiembrie, Boris Johnson afirmă că „știa de un an sau mai mulți” că Regina Elisabeta a II-a „avea o formă de cancer” când a demisionat el, în septembrie 2022, cu doar două zile înainte de moartea monarhului.