Bombardamente rusești la Liov, oraș aflat în vestul Ucrainei. Primarul Andrii Sadovîi, mesaj către populație: Este posibil să se repete. Stați în adăposturi! (FOTO, VIDEO)
Oficialii ucraineni spun că forțele ruse au efectuat atacuri în apropiere de Liov. Orașul aflat în vestul Ucrainei a fost lovit de cel puțin două rachete și ar fi fost rănite cel puțin cinci persoane, spune șeful administrației militare regionale, Maksim Kozițki, citat de CNN.
Bombardamente ale armatei ruse la Liov, oraș aflat în vestul Ucrainei
„Au existat trei explozii puternice în apropiere de Liov, dinspre Velyki Kryvhcytsi, iar acum este o alarmă aeriană, așa că rămâneți calmi și stați la adăpost”, a spus oficialul ucrainean.
„Armata rusă a lovit la Liov”, a declarat și primarul Andrii Sadovîi. „Așteptăm informații de la Administrația Militară. Stați în adăposturi”, a continuat edilul.
Exploziile s-au auzit și pe strada din centrul orașului. Primarul a avertizat că ar putea să aibă loc și alte atacuri.
„Este posibil ca bombardamentele să se repete. Stați în adăposturi!”, a mai spus Andrii Sadovîi.
Cel puțin două rachete au lovit Liovul sâmbătă și există informații că ar fi fost rănite cel puțin cinci persoane, a precizat Maksim Kozițki. Încă există amenințarea unor noi atacuri cu rachete, a mai declarat șeful administrației militare regionale.