Bombardament asupra unei şcoli ONU din Fâşia Gaza: Cel puțin 10 civili au murit

Bombardament asupra unei şcoli ONU din Fâşia Gaza: Cel puțin 10 civili au murit

Masacrul asupra civililor continuă în Fâşia Gaza. Cel puţin zece palestinieni au fost ucişi la Rafah, într-un bombardament care a lovit o şcoală ONU ce adăpostea mii de refugiaţi, anunţă presa internaţională. Deocamdată, nu se ştie cine se află în spatele atacului. Alte două şcoli ONU au fost ţinta unor violenţe, în ultima săptămână, iar Israelul a fost acuzat că ar fi în spatele atacurilor.

Între timp, Israelul a început să îşi retragă unele trupe din Fâşia Gaza şi să se repoziţioneze în alte zone din teritoriul palestinian, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei. Până în prezent, 1.600 de palestinieni şi 63 de militari israelieni au fost ucişi de la începutul intervenţiei israeliene împotriva mişcării Hamas.

„Avem personal medical redus, puţine instrumente şi aparatură redusă. Încercăm doar să ajutăm. Nu avem de ce ne ajuta. Nu avem medicamente, echipamente… Este un dezastru!”, a explicat medicul Mahmoud Abu Obeid.

Alţi 30 de palestinieni au murit în ultima săptămână, în urma unor atacuri asupra unor şcoli ONU din localităţile Beit Hanoun şi Jabaliya. Violenţele au generat critici la nivel internaţional, iar Israelul a fost acuzat că se află la originea dramei din Jabaliya.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a calificat atacul împotriva şcolii din această localitate drept „nejustificabil”.  Washingtonul a condamnat, de asemenea, bombardamentul şi a cerut Israelului să facă mai multe eforturi pentru protejarea populaţiei din Gaza.

Între timp, Israelul a început să îşi retragă unele trupe din Fâşia Gaza şi să se repoziţioneze în alte zone din teritoriul palestinian, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei.

„Ne retragem din unele zone, shimbăm unele poziţii în interiorul teritoriului. (…) Schimbăm viteza, dar continuăm. (…) Realitatea este că Hamas încearcă să îşi continue atacurile, trebuie, prin urmare, să rămânem prezenţi într-o oarecare măsură pentru a răspunde”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei Israelului.

Purtătorul de cuvânt a precizat că armata îşi continuă operaţiunile în special în apropiere de Rafah, aflată în sudul Fâşiei Gaza..

Numărul militarilor israelieni angajaţi efectiv în lupte în interiorul Fâşiei Gaza nu este cunoscut, această informaţie fiind supusă cenzurii militare.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat recent că armata israeliană va continua operaţiunile sale împotriva Hamas în Fâşia Gaza „atât timp cât va fi necesar” şi cu „toată forţa de care va fi nevoie”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)