Bolivia: Cinci persoane au fost arestate după ce i-au înscenat unui tânăr că este fiul președintelui

Publicat: 12 06. 2016, 09:34
foto: rt.com

Mai multe persoane care sunt suspectate că l-au făcut pe un tânăr să creadă că este fiul președintelui Boliviei, Evo Morales, au fost arestate.

Cele cinci persoane chiar au și plătit familiei acestuia pentru a-l face să creadă că este fiul președintelui, informează Agerpres.

"Copilului i s-a promis că îi va fi plătită școlarizarea, i se va oferi o bucată de teren, precum și că părinții săi vor primi până la 15.000 de dolari", a explicat într-o conferință de presă procurorul Ramiro Guerrero.

Suspecții sunt apropiați ai Gabrielei Zapata, 28 de ani, fosta parteneră a președintelui, cu care acesta a avut un copil, a adăugat procurorul.

Inițial, Gabriela Zapata a susținut că băiatul a supraviețuit, apoi a recunoscut în fața justiției că a murit în 2009.

În aprilie, Evo Morales, 56 de ani, s-a supus unui test de paternitate. Gabriela Zapata a refuzat să prezinte copilul pentru un examen de specialitate, motivând că medicii ar putea falsifica rezultatele analizelor.

Luna trecută, justiția a ajuns la concluzia "inexistenței" acestui presupus fiu, un alt copil fiind prezentat în fața magistraților.