Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a explicat că o eventuală agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei ar conduce la o deteriorare și mai puternică a situației europene de securitate, afectând astfel și NATO în ansamblul său, însă „nu există în acest moment pericolul unei implicări militare a României sau a Alianței Nord-Atlantice”.
Întrebat ce implicații ar avea un război ruso-ucrainean la frontierele României, șeful diplomației române a arătat: „Așa cum am discutat și în reuniune (dezbatere în comisia de politică externă, n.r.), pentru că am abordat aceste teme. România, ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, beneficiază în acest moment de toate garanțiile de securitate pe care le poate avea. Ca stat aliat, suntem deplin apărați de apărarea colectivă, de umbrela aliată de securitate. Niciun cetățean român nu trebuie să se teamă, să aibă frică de o implicare a României într-un conflict militar, pentru că acest lucru nu se va întâmpla”.
„Este adevărat că dacă Federația Rusă va porni un conflict militar, o agresiune militară împotriva Ucrainei, situația de securitate în general la nivel european va cunoaște o deteriorare și mai puternică, și atunci evident că o astfel de situație va afecta Alianța Nord-Atlantică în ansamblul său, inclusiv România, dar nu există în acest moment pericolul unei implicări militare a României sau a Alianței Nord-Atlantice”, a adăugat Bogdan Aurescu.
Referitor la poziția României în ceea ce privește convocarea ambasadorului rus la MAE, ministrul a spus: „Am discutat și despre această temă, în mod firesc, și răspunsul pe care l-am dat este cel pe care l-am prezentat și public, de altfel. Noi am informat imediat după ce am dispus convocarea ambasadorului rus, am arătat foarte clar ce am discutat, și anume am demontat o serie de afirmații greșite, false, eronate, care sunt de natură să inducă în eroare opinia publică. N-am să revin acum asupra lor, ele se referă la scutul de la Deveselu și la comisia comună privind Tezaurul, dar noi am informat deja asupra acestor lucruri”.
„Situația de securitate este complicată, așa cum a fost și în cursul zilei de ieri, dar noi sperăm ca eforturile care sunt în curs să ducă totuși la o dezescaladare. (…) Noi am avut toate informațiile în timp real de la partenerii noștri din Alianța Nord-Atlantică, de la partenerii noștri americani, deci vă asigur că am fost informați în timp real cu toate evoluțiile și evaluările de securitate. De altfel, în cursul zilei de vineri, dacă vă aduceți aminte, secretarul general NATO a făcut o vizită în România atunci când militarii americani din Batalion Stryker au sosit la Mihail Kogălniceanu. De asemenea, în aceeași zi, în seara zilei, a existat o reuniune în format videoconferință la care a participat și Președintele României, organizată de președintele Biden, împreună cu o serie de lideri europeni și șefi ai instituțiilor europene. Aceste chestiuni au fost discutate în amănunt și vă asigur că România este la curent în timp real cu privire la toate evaluările actuale de securitate”, a mai punctat Bogdan Aurescu.