România se pregătește pentru discuții complexe referitoare la implementarea angajamentelor asumate de UE și de statele membre pentru creșterea nivelului de ambiție în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la orizontul anului 2030, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în discursul pe care l-a susținut în deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomației Române.
„Ne pregătim, la nivel european, pentru discuții complexe privind implementarea angajamentelor asumate de Uniune și de statele membre pentru creșterea nivelului de ambiție privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la orizontul anului 2030. Este esențial să avem în vedere o dublă dimensiune a acestor măsuri: pe de o parte protejarea competitivității economice și luarea în considerare, pe de altă parte, a consecințelor sociale ale acestui proces”, a spus șeful diplomației române.
Consolidarea rezilienței la toate nivelurile presupune eforturi bine coordonate, care țin seama de tendințele actuale, a explicat Bogdan Aurescu, care a subliniat că „a devenit indispensabilă” calibrarea acțiunii diplomatice în funcție de provocările asociate noilor realități globale post-pandemice, precum schimbările climatice, cooperarea digitală, noile tehnologii, securitatea cibernetică.
Cu ocazia RADR, a venit la București și ministrul de externe din Republica Moldova, Nicu Popescu, care a avut o întrevedere și cu președintele Klaus Iohannis, dar și Secretarul General al Comunității Democrațiilor, Thomas E. Garrett, iar miercuri va veni și ministrul grec al afacerilor externe, Nikos Dendias.
Printre participanții la lucrările RADR, în sistem de videoconferință, se numără și Secretarul General al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helga Schmid, Vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, ministrul indian al afacerilor externe, Subrahmanyam Jaishankar, și ministrul australian al comerțului, turismului și investițiilor, Dan Tehan. La rândul său, ministrul italian al afacerilor externe, Luigi Di Maio, a transmis un mesaj video lucrărilor Reuniunii.