Bogdan Aurescu, desemnat pentru funcția de ministru al Afacerilor Externe, a declarat că rata de refuz a cererilor de viză pentru Statele Unite este mai mică decât cea din anul fiscal anterior, dar tot nu e suficientă pentru a permite intrarea României în programul Visa Waiver. Aceasta este, de altfel, singura condiție pe care încă nu o îndeplinim.
„Noi îndeplinim toate condiţiile, cu excepţia celei referitoare la rata de refuz a cererilor de viză, care acum e la circa 9,11%. Este în scădere faţă de anul fiscal american anterior, când aveam 10,44%, dar nu este suficient. Pragul este cel de 3%”, a declarat Bogdan Aurescu, la audierea din comisiile reunite de specialitate din Parlament.
Pentru a intra în programul Visa Waiver acum se acționează pe două paliere: unul vizează reducerea acestei rate, iar altul modificarea legislaţiei americane.
„Am decis împreună cu partea americană să demarăm o campanie publică de informare, MAE cu ambasada americană de la Bucureşti, dar şi cu ambasade, misiuni americane din alte state. Important este ca cetăţeanul român, când aplică pentru o viză de scurtă şedere în America, să facă acest lucru doar dacă îndeplineşte toate condiţiile pentru a obţine această viză. În caz contrar, riscul este de a alimenta în continuare această rată de refuz”, a explicat Aurescu.
El a spus apoi care sunt cele două inițitive din Congresul american care ne-ar putea ajuta: una prevede oferirea de excepții la pragul de 3% pentru statele care sunt partenere strategice şi aliate ale SUA şi care alocă 2% din PIB pentru Apărare, alta care prevede ridicarea pragului la 10% pentru statele care îndeplinesc anumite condiții. România ar putea beneficia de ambele inițiative.
În timpul audierilor, Bogdan Aurescu a vorbit și despre auditul pe care l-a declanșat la Ministerul de Externe și care a scos la inveală „chestiuni destul de ciudate”. Una dintre ele ar fi că, de la ultima promovare, 111 diplomaţi au fost promovaţi în mod excepţional, fără respectarea unor criterii minime de transparenţă.
„De la ultima promovare, 113 diplomaţi au fost promovaţi pe procedura legată de parcurgerea stagiilor de grad, în timp ce 111 diplomaţi au fost promovaţi în mod excepţional, fără respectarea unor criterii minime de transparenţă. Aceste chestiuni au creat o nemulţumire puternică în rândul diplomaţilor şi celorlalte categorii de personal şi cu siguranţă trebuie să fie remediat acest aspect”, a declarat Aurescu.
Acesta a precizat că, din poziția de ministru de Externe, are în vedere o reformă a instituției.
Bogdan Aurescu a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Au fost 23 de voturi „pentru”, 15 „împotrivă” şi trei abţineri.
Audierile miniștrilor Guvernului Orban II au început luni și se vor încheia miercuri.
Votul de învestire a Guvernului Orban II va avea loc pe 24 februarie, în plenul reunit al Parlamentului. Fix în aceeași zi a fost fixat la Curtea Constituțională primul termen de discutare a sesizării lui Marcel Ciolacu și Titus Corlățean privind desemnarea lui Ludovic Orban drept premier, de către președintele Klaus Iohannis, la scurt timp după ce acesta a fost demis prin moțiune de cenzură.