Bogdan Aurescu: Atacul de la Mariupol, un moment ”de testare” a comunității internaționale. UE trebuie să aibă o reacție fermă
Atacul de la Mariupol reprezintă un moment ”de testare” a comunității internaționale, inclusiv de testare a reacției Uniunii Europene, a afirmat vineri ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, adăugând că este necesar ca UE să aibă o reacție ”fermă, clară și proporțională” față de situația din estul Ucrainei, informează Agerpres.
”Vedem ca atacul de la Mariupol din 24 ianuarie apare ca un moment foarte important de testare a comunității internaționale, inclusiv în ceea ce privește reacția Uniunii Europene. Acest semnal este foarte serios pentru că se produce în momentul în care se desfașoară eforturi pentru negocieri politice intensificate pentru găsirea unei soluții. El indică, din punct de vedere geografic, o anumită intenție de lărgire a ariei controlate de separatiști și pentru că reprezintă o reconfirmare a unui fel de model, în sens negativ, de țintire a populației civile din regiunea despre care vorbim”, a declarat Aurescu.
”Am susținut în cadrul Consiliului că e nevoie din partea Uniunii Europene de o reacție fermă, clară și proporțională cu ceea ce se întâmplă pe teren. Orice ezitare din partea Uniunii Europene poate să afecteze credibilitatea Uniunii Europene în ansamblul său”, a mai precizat ministrul.
Șeful dimplomației române a susținut, în cadrul Consiliului Afaceri Europene, necesitatea înăspririi sancțiunilor împotriva Rusei, afirmând există ”probe certe” privind implicarea directa a Rusiei în deteriorarea situaței din Ucraina.
Cel puțin 30 de civili au murit, iar alți peste 100 au fost răniți într-un bombardament produs pe 24 ianuarie în orasul-port Mariupol, atac atribuit de Kiev rebelilor proruși.