Bogdan Aurescu: ​România evaluează posibilitatea de a prelua personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române în Afganistan

Bogdan Aurescu: ​România evaluează posibilitatea de a prelua personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române în Afganistan
Foto: Facebook @ Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunțat, marți, la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, că România evaluează posibilitatea de a prelua personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române în Afganistan și, temporar, personal care a sprijinit misiuni ale organizațiilor europene și euroatlantice.

Ministrul Bogdan Aurescu a participat la reuniunea extraordinară a miniștrilor de externe din statele membre ale UE (CAE), desfășurată în format videoconferință.

Reuniunea a fost convocată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, în contextul degradării situației de securitate din Afganistan. Discuțiile au vizat aspecte privind evoluțiile politice, situația umanitară, procesul de repatriere a cetățenilor europeni, precum și evaluări de etapă privind posibile direcții de acțiune ale UE, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Conform MAE, Bogdan Aurescu a susținut continuarea apelurilor UE și ale partenerilor internaționali pentru încetarea imediată a violenței pe tot teritoriul Afganistanului și a subliniat necesitatea protejării vieții cetățenilor, precum și nevoia restabilirii imediate a securității și ordinii civile.

Ministrul român de externe a susținut, totodată, nevoia asigurării condițiilor necesare pentru părăsirea Afganistanului de către cetățenii străini și afgani care doresc acest lucru. A prezentat, în context, demersurile autorităților române în vederea repatrierii cetățenilor români aflați încă în Afganistan și a anunțat că România își manifestă deschiderea și evaluează la nivel interinstituțional posibilitatea de a prelua, acolo unde se consideră justificat, personalul local afgan care a sprijinit autoritățile române care și-au desfășurat activitatea în Afganistan, după o analiză a fiecărui caz în parte, inclusiv din punct de vedere securitar.

Totodată, România își exprimă deschiderea și analizează posibilitatea de a prelua temporar personal afgan care a sprijinit misiuni ale organizațiilor europene și euroatlantice, după parcurgerea etapelor procedurale inter-instituționale, inclusiv validările de securitate care se impun.

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea asigurării cooperării UE-NATO și a continuării cooperării UE cu partenerii internaționali în ceea ce privește Afganistanul, atât pentru viitorul acestei țări, cât și pentru asigurarea securității regionale și globale.

Referitor la perioada imediat următoare, șeful diplomației române a susținut că rămâne prioritară transmiterea concertată de către comunitatea internațională a mesajelor privind necesitatea respectării obligațiilor internaționale de către Afganistan, inclusiv aplicarea corespunzătoare a dreptului internațional umanitar, concomitent cu respectarea drepturilor omului, cu accent pe drepturile femeilor și copiilor.

Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Josep Borrell, a prezentat, la finalul reuniunii, o declarație în numele UE pe tema situației din Afganistan.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`