Contracandidatul lui Kovesi în cursa pentru şefia Parchetului European, numit oficial în fruntea Parchetului Național Financiar din Franţa

Publicat: 30 07. 2019, 19:33

Un nou pas spre numirea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea Parchetului European. Un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Justiţie a anunţat oficial că Jean-Francois Bohnert a fost numit în fruntea Parchetului Naţional Francez, echivalentul DNA-ului din Franţa.

”Jean-Francois Bohnert a fost numit în funcția de Procuror Național Financiar (PNF). Decizia tocmai a fost publicată”, a anunțat pe Twitter Youssef Badr, purtătorul de cuvânt al ministerului francez al Justiției.
Această numire a fost anunţată de presă încă de la începutul lunii, dar acest lucru nu reprezintă automat că Laura Codruţa Kovesi are cale liberă către şefia Parchetului European.

Cu toate acestea, , pe 19 iulie, Administrația prezidențială a transmis într-un comunicat că președintele francez, Emmanuel Macron, i-a promis lui Klaus Iohannis, în cadrul unei convorbiri telefonice, că va retrage candidatura lui Francois Bohnert de la șefia Parchetului European și că o va susține pe Laura Codruța Kovesi.

Cu o zi înainte, pe 18 iulie, Parlamentul European anunțase că își menține susținerea pentru Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European.

Consiliul UE l-a susținut până acum pe Jean-François Bohnert în cursa împotriva lui Kovesi, care la rândul său este susținută de Parlamentul European. Cele două instituții europene nu au ajuns la un compromis atât timp cât ambii candidați și-au menținut pozițiile.