Guvernul american îndeamnă subtil companiile de transport și cele agricole să transporte, respectiv să cumpere mai mult îngrășământ din Rusia, conform unor persoane care au întâmpinat aceste eforturi, relatează Bloomberg.
Acest fapt vine pe fondul în care frica de sancțiuni a creat o scădere a stocurilor, respectiv creșterea prețurilor la mâncare.
Încercările Casei Albe fac parte din negocierile ce au loc cu implicarea ONU pentru a crește furnizarea de îngrășământ, cereale și alte produse agricole din Rusia și Ucraina, care au fost oprite după începerea războiului din Ucraina.
Mai mulți oficiali europeni și americani au acuzat Rusia de utilizarea alimentelor ca armă, oprind astfel Ucraina să facă exporturi.
Însă Moscova nu a recunoscut aceste afirmații chiar dacă a ajuns să atace porturi importante, incriminând astfel sancțiunile impuse de SUA și aliații săi.
UE și SUA au făcut unele excepții în restricțiile din comerțul cu Rusia pentru a permite transporturile de îngrășăminte. Anul acesta, exporturile de îngrășăminte din Rusia au scăzut cu 24%.
Rusia și Ucraina reprezintă un sfert (102 milioane de tone) din comerțul global cu cereale.
Recent, Washington a trimis un reprezentant la discuțiile propuse de ONU în Rusia care vizează problema stocurilor, conform unei persoane care a întâmpinat această situație. Persoana în cauză a stat de vorbă cu cei de Bloomberg sub condiția anonimității.
În schimb, Casa Albă nu a răspuns solicitărilor trimise din partea publicației.
Rusia a solicitat SUA să asigure cumpărătorii și furnizorii că îngrășămintele și cerealele sale nu fac parte din sancțiuni. Rusia spune că acest fapt reprezintă o condiție pentru orice mișcare de a debloca transporturile de produse agricole din Ucraina.
„Pentru Rusia, este foarte important ca autoritățile Statelor Unite să trimită un semnal clar că aceste afaceri sunt permise și în interesul securității alimentare globale și că nu ar trebui să refuze să se îndeplinească”, a spus Ivan Tomofeev, un specialist privind sancțiunile de la Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale fondat de Kremlin, conform Digi24.ro.