Blackout – ce faci atunci când totul s-a oprit? Pregătiri pentru o pană de curent catastrofală
Aprovizionarea, traficul, comunicațiile, mass-media și – nu în ultimul rând – siguranța publică vor fi amenințate. Viena atrage atenția asupra unui risc, neglijat la București și-și informează populația. Klaudia Tanner, ministrul apărării din Austria: „ luăm în calcul o întrerupere de curent în viitorul apropiat“. Forțele armate austriece desfășoară de săptămâni o masivă campanie de conștientizare a opiniei publice prin intermediul mass-mediei despre „blackout“, adică o pană de curent de dimensiuni mari, catastrofale. Nu se pune problema dacă va fi ci doar când se va întâmpla.
Pe 9 ianuarie 2021 a existat un deficit masiv de acoperire cu energie electrică și astfel o scădere a frecvenței în toată Europa Centrală ca urmare a unei întreruperi în rețeaua electrică românească, scenariul blackout-ului fiind evitat doar prin oprirea imediată a unor mari consumatori din rețeaua electrică europeană, relatează www.diepresse.com. Austria pare a deveni vestitorul blackout-ului. Nu ar fi prima dată când armata austriacă prezice corect o criză de proporții. Campania de publicitate stradală, numită „Blackout – ce să faci atunci când totul s-a oprit?” cuprinde 6.300 de afișe explicative trimise celor 2.095 de municipii din Austria. Scopul este de a oferi populației sfaturi, campania de informare cuprinde și inserții publicitare în presa audio-vizuală și scrisă cu titlul: „Blackout! Plănuiți-vă să petreceți acasă un concediu ca la camping pentru 14 zile“!
Potrivit recomandărilor experților militari austrieci este de așteptat ca în cazul unei întreruperi de curent în Austria să nu existe curent electric pentru cel puțin o zi, iar pentru întreaga Europă sunt așteptate întreruperi de… o săptămână. Conform aceleași surse probabilitatea unui blackout în următorii 5 ani este de 100%. Telefoanele mobile, rețelele fixe și internetul vor fi paralizate. Vor înceta să funcționeze automatele bancare, stațiile de benzină, majoritatea mijloacelor de transport în comun, lifturile, sistemele de încălzire și răcire, vor fi probleme semnificative în aprovizionarea cu apă și în funcționarea canalizării. Principala problemă în gospodării este că dispozitivele de răcire sau sistemele de încălzire se defectează odată cu lipsa energiei electrice, ceea ce poate avea efecte diferite și dramatice în funcție de anotimp. Procurarea hranei va fi dificilă.
Va fi „ca o campare între patru pereți”. Ce sfătuiesc forțele armate austriece pe pagina ministerului federal al apărării www.bundesheer.at: procurați-vă un radiou cu baterii, alternativ asigurați-vă că aveți acces la radioul unui automobil. Păstrați astfel în permanență rezervorul automobilului pe jumătate plin, lămpi portabile pe baterii, lumânări, extinctoare și sisteme de atenționare privind concentrația de monoxid de carbon.
Depozitați în gospodărie apă de băut, 2 l de persoană pe zi, pentru 3-5 zile, rezerve de hrană pentru 3–5 zile, medicamentele necesare pentru două săptămâni, bani în numerar, etc. Ministrul austriac de interne despre propria reziliență la blackout, care intră în responsabilitatea poliției: „Planurile noastre prevăd că poliția va putea rezista timp de 72 de ore și va putea garanta operațiuni de urgență încă patru zile“. Se pregătesc în 100 de cazărmi așa-zise „insule de siguranță“ care să permită armatei să funcționeze și să comunice autarhic în blackout. Se instituie un centru integrat de comandă la nivel federal. Pentru a sensibiliza populația, televiziunea austriacă de stat ORF va difuza în curând un serial denumit „Totul în beznă“.