Actorul american Bill Cosby, în vârstă de 81 de ani, a primit o pedeapsă între trei și zece ani de închisoare pentru agresiune sexuală, informează Agerpres, care citează AFP.
Decizia a fost luată marți de un judecător din Pennsylvania, iar pedeapsa va trebui executată în izolare.
Avocatul lui Cosby a anunțat că va face apel și a cerut instanței ca până la decizia definitivă actorul să fie lăsat în libertate pe cauțiune. Judecătorul urmează să analizeze această solicitare.
Odată încarcerat, Bill Cosby va putea depune o cerere de eliberare după ce va ispăși cel puțin trei ani de închisoare.
Anterior, apărătorii lui Cosby au cerut ca acesta să își execute pedeapsa la domiciliu, însă ministerul public a transmis că actorul nu se află într-o situație în care să i se permită un astfel de regim.