Veşti îngrijorătoare ies la iveală referitoare la starea precară de sănătate a fostului preşedinte american Bill Clinton. Unul dintre apropiaţii săi susţine că Bill este pe moarte şi că ar vrea să o aibă alături în ultimele momente ale vieţii pe Hillary, soţia sa. Epuizat de boală, Clinton ar fi implorat-o pe aceasta să nu-l părăsească înainte de moarte. Hilary însă nici n-ar fi vrut să audă de aşa ceva.
Obosit după lunga campanie electorală alături de preşedintele Barack Obama, Bill Clinton s-ar fi hotărât să-şi reorganizeze viaţa, potrivit unuia dintre apropiaţii săi. Acesta a declarat că fostul lider de la Casa Albă, în vârstă de 66 de ani, nu mai are mult de trăit şi este îngrozit de ideea morţii. Potrivit publicaţiei americane National Enquirer, Clinton are mai multe boli grave. Astfel, pe lângă afecţiunile cardiace, el mai suferă de cancer şi Parkinson.
Din acest motiv, ar fi implorat-o pe soţia lui, cu care este căsătorit de peste 40 de ani şi pe care a înşelat-o în repetate rânduri, să îl ierte şi să îi fie alături în ultimele luni de viaţă. Hillary l-ar fi refuzat însă categoric, pe motiv că, după atâtea umilinţe câte a îndurat din partea fostului preşedinte, a venit vremea să renunţe la cariera politică, să se odihnească şi să încheie căsnicia lor. Mai mult, aceasta şi-ar fi anunţat apropiaţii că se va muta într-o altă casă, împreună cu o femeie.
Pe lângă compania soţiei sale în ultimele clipe ale vieţii, apropiaţii spun însă că Bill Clinton ar mai avea o dorinţă: aceea ca fiica sa, Chelsea, şi soţul ei, Marc, să-i dăruiască un nepot.