Cel puțin 29 de persoane au murit, luni, după ce noi tornade au afectat sud-estul Statelor Unite, arată cel mai recent bilanț publicat, relatează NBC.
Mai multe tornade au traversat nordul statului Alabama şi au devastat oraşul Athens şi o parte din Mississippi, în special Louisville şi Tupelo.
Guvernatorii din Alabama şi Georgia au decretat stare de urgenţă în zonele afectate.
Serviciile meteo au avertizat că alte tornade violente sunt aşteptate marţi din Texas până în Tennessee.
Preşedintele Barack Obama, aflat în vizită în Filipine, a transmis luni un mesaj de condoleanţe şi de încurajare locuitorilor din regiunile sinistrate şi a promis că zonele afectate vor primi ajutor federal.
„Este haos pentru moment”, a declarat pentru postul de televiziune CNN James Firestone, primarul oraşului Vilonia, din Arkansas.
Centrul oraşului „pare să fi fost redus total la ruine. Doar câteva clădiri au mai rămas în picioare, conductele de gaz se deversează. Conductele de apă nu mai sunt în stare de funcţionare. Avem victime”, a povestit el.
În statul Kansas, autorităţile au anunţat că zeci de case au fost distruse. De asemenea, o parte din oraşul Mayflower, situat la nord-vest de Little Rock, capitala statului Arkansas, a fost devastată.
Aproape 15.000 de locuinţe au rămas fără curent în urma trecerii tornadelor.